Președintele PNL Vaslui, dr. Nelu Tătaru, reacție fermă la decizia de majorare a indemnizațiilor parlamentarilor: ”Nu a existat discuție în PNL pe această temă”

0
707




Cel mai discutat subiect al momentului privește modul în care Senatul a luat o decizie criticată de toate partidele politice din România. Salariile și sporurile parlamentarilor și primarilor ar urma să crească de la 1 noiembrie, în plină criză, după ce Senatul a adoptat miercurea trecută amendamentele depuse de doi senatori UDMR. Asta, după ce Curtea Constituțională a admis tot miercurea trecută o sesizare USR, care împiedica majorarea de salarii din sistemul public prin Parlament.









Practic, salariile demnitarilor sunt înghețate la nivelul anului 2019, după ce Guvernul a luat această decizie în pandemie, iar de atunci nu au mai fost actualizate. Acum senatorii UDMR au depus un amendament care să actualizeze din nou indemnizațiile demnitarilor cu salariul minim din 2021 care între timp a crescut. Salariul minim s-a majorat de la 2.080 lei în 2019 la 2.300 lei în 2021.

Președintele Organizației Județene PNL, dr. Nelu Tătaru, deputat de Vaslui, spune că votul din Senat va fi corectat în Camera Deputaților, nici vorbă de majorarea salariilor la parlamentari.

”Nu a existat decizie (implicit, nici discuție) la nivelul partidului și, foarte important, nici la nivelul coaliției pentru majorarea salariilor parlamentarilor.

A fost o decizie a Senatului pe care o vom corecta la Camera Deputaților, camera decizională.

Măsura va viza doar personalul din primării, pentru a fi aduși la nivelul de salarizare al anului 2021. Dacă ar fi existat vreo discuție în partid în ceea ce privește parlamentarii, în mod sigur nu așa ar fi arătat votul senatorilor”, spune fostul ministru al Sănătății.