Profesorii aduși de la Botoșani pentru corectarea lucrărilor de la Bacalaureat își bat joc de elevii vasluieni

0
758




Chiar dacă pare greu de crezut, cazul elevului de la Galați care, notat cu nota 3 la evaluarea națională, după contestații, reușește să obțină nota 8.25, se repetă și la Vaslui, de data aceasta, la Bacalaureat. Astfel, profesorii aduși de la Botoșani pentru a corecta tezele elevilor vasluieni dau dovadă de lipsă de bun-simț, dar și de neștiință.









O dovadă în acest sens este cazul unui elev de la un liceu din municipiul Vaslui care a obținut nota 6.45 la Limba română. {tiind că lucrarea sa a fost peste această notă, elevul a făcut contestație și, în urma contestației, a fost notat cu 9.00. Din păcate, astfel de practici ale profesorilor ca țin, cu orice chip, să știrbească imaginea județului Vaslui, pot avea repercursiuni grave și asupra viitorului elevilor care intră pe mâna lor. Și nu este singurul caz de acest fel. În urma contestațiilor, mulți elevi au primit note majorate chiar și cu două puncte.

Scandalul corectorilor care își bat joc de elevi a intrat și în atenția Ministerului Educației. Într-un interviu, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat că se vor lua măsuri împotriva unor astfel de practici. Măsurile interzice profesorilor să mai corecteze lucrări la examene. De asemenea, ministrul are în vedere implementarea unui proiect prin care se dorește un sistem digital de verificare a examenelor, pentru eliminarea subiectivității.