Scandal în BOR după ce doi preoți au cerut enoriașilor vaccinați să părăsească lăcașul de cult. A fost demarată o anchetă

0
1187




Doi preoți din Botoșani sunt acuzați că le-au cerut credincioșilor vaccinați să plece din biserică și chiar le-au smuls măștile de protecție de pe față. Povestea a ajuns și pe masa șefei Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Botoșani, Monica Adăscăliţei. Aceasta a anunțat că autorităţile sanitare vor demara o anchetă în cazul celor doi preoţi acuzaţi că au cerut credincioşilor vaccinaţi să plece din biserică și le-au smuls de pe față măștile de protecție.









De altfel, pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări, însoţite de înregistrări video, conform cărora doi preoţi din mediul rural ar fi solicitat enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.