Scandal la Ambulanța din județul vecin! Directorul și asistentele primeau șpagă la angajări, DNA i-a ridicat pe toți!

0
1124




Directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Neamţ şi două asistente şefe au fost arestaţi, fiind acuzaţi de trucarea unor concursuri de angajare, iar interceptările făcute de anchetatori în acest dosar arată modul în care acţionau cei trei suspecţi, anunță RomâniaTV.









DNA a făcut interceptări care conţin, în parte, detalii despre modul de acţiune şi cum s-au colectat banii pentru promovarea concursurilor de angajare de către directorul Serviciului de Ambulanţă Neamţ, Dan Dorin Morenciu, şi două asistente şefe, Elena Preda şi Maria Luminiţa Rozonschi.

Discuţiile dintre asistentele implicate în fraudarea examenului sunt unicat, amuzante. Femeile foloseaua un limbaj „colorat“, arătând că, dacă nu făceau voia directorului, ar fi putut avea de suferit. Un aspect foarte grav îl constituie faptul că cei care au dat mită pentru angajare erau foarte slab pregătiţi, din chestionarul de concurs, care cuprindea 50 de întrebări, reuşind să răspundă la foarte puţine, cel mult şapte – opt.

Aşa cum reiese din interceptări, acest lucru le-a intrigat pe asistente, una dintre ele fiind nevoită să completeze ea cerinţele, pentru ca mituitorii să poată obţine măcar o notă de trecere.

Pe 18 mai, directorul Serviciului de Ambulanţă Neamţ a fost prins în flagrant când primea 40.000 de euro, câte 5.000 de la cei opt candidaţi, dar asistentele ceruseră, fără ştirea şefului, câte 6.000, bani găsiţi la una dintre ele la o percheziţie corporală, potrivit Adevarul.ro.

Joi, Tribunalul Bacău a făcut publică motivarea arestării preventive a celor trei acuzaţi, detalii din acest document fiind relatate de monitorulneamţ.ro. Din interceptări rezultă că, iniţial, ar fi trebuit să fie 10 persoane care să dea mită pentru un post definitiv, însă doi şi-au rezolvat problema „altfel“, iar inculpatele s-au simţit „lucrate pe la spate“. Din discuţia purtată între cadrele medicale pe 13 mai 2022, după desfăşurarea probei practice, rezultă că solicitările lui MDD au fost îndeplinite.

RML spune: „Îi cu… nu, am reuşit ce s-o hotărât ieri. Cu asta basta! Tăiaţi în carne vie, ştii? Păi da! Cum, dacă el aşa o zis, rămâne bătut în cuie! Cuvântu’ lui, cuvântu’ lui îi mai presus de toată lumea! Şi cu asta basta! Păi da! Cum, dacă înainte s-asculta de nişte treburi, acuma trebuie să ascultăm la fel! Ce se spune el, cât îi şef, facem ce spune şeful!“.

Pe data de 10 mai 2022, după proba scrisă, una dintre asistente afirmă: „Îs plină de draci şi de nervi, ştii (…), păi îţi dai seama că ăştia au lăsat foile goale, cum le-o lăsat şi….“. La întrebarea lui PE dacă „ai ei“ (candidaţii de la Târgu Neamţ) s-au descurcat, răspunde: „Nu, nu, nu, foarte slab! Şapte, opt întrebări o făcut şi asta, ştii?“. „O făcut şapte întrebări, Tatiană, din 50, şapte întrebări? Şapte întrebări? (n.r. înjurătură )“ „Şi vreau să zic că la nişte teze am mai corectat eu în teze că nu aveam de unde să-i scot ca să le dau minim 6, Tatiană, nu am avut de unde!“.

Aceleaşi aspecte sunt subliniate şi în altă discuţie: „Ei s-o bazat pe ce? O lăsat foaia chiar goală, bă dar eu le-am făcut semn să mai lase câteva libere să nu le încercuiască pe toate, da mi-o făcut cîte şapte şi opt întrebări din 50 şi după aia mi-o lăsat foile“. „Cum măi, da nu o ştiut nimica, băi, n-o ştiut, am sunat-o şi pe Tatiana (…). Îs nesimţiţi de-a dreptul, băi!“.

În propunerea de arestare, procurorii DNA mai arătau că, în contextul în care una dintre asistente se plângea de toate aceste probleme (nepregătirea candidaţilor, atitudinea acestora determinată de siguranţa că vor promova examenul şi situaţia în care a fost pusă de a completa lucrările pentru a putea acorda nota de trecere) Rozonschi a afirmat către Preda: „Nu am mai zis nimica, nu am mai zis nimica, ştii cum, deci îmi tremură stomacul în mine, îmi tremură pentru că am fost proaste de-o viaţă am fost proaste, (n.r. înjurătură) că trebuiau luaţi 10.000 (n.r. de euro, nu 6.000). Trebuia luat 10.000. Trebuia luat, mâncaţi-aş gura ta, pentru ceea ce am făcut noi. 10.000 trebuia luat, nu vii tu şi-mi rânjeşti, te ridici. Te ridici, te ridici după o oră, nici măcar o oră n-o stat, fat㔓, mai citează RomâniaTV.