Se scumpește APA vasluienilor? Aquavas este la limită, facturile la energie au crescut cu 500% față de ianuarie 2021!

0
716




Veste alarmantă care vine dinspre operatorul județean de apă-canal Aquavas SA. Conform unor date prezentate de conducerea instituției, în ianuarie 2021 s-a cumpărat energie electrică pentru stațiile de tratare și de pompare, de pe bursă, la un preț de 213 lei/Mwh. La jumătatea anului, după ce furnizorul de energie a intrat în faliment, s-a mers iar pe bursă și a fost cumpărată energie electrică la 536 lei/Mwh. Pentru ianuarie 2022, atenție!, tot de pe bursă, s-a cumpărat energie la 1264 lei/Mwh, o creștere de peste 500% față de anul trecut.









Ce se va întâmpla, în aceste condiții, am întrebat la operatorul județean de apă-canal? Se fac, acum, o serie de simulări la tarife funcție de prețul incredibil de mare cu care s-a cumpărat energia electrică, fapt care ar putea afecta considerabil tarifele actuale, am putea vorbi de o creștere cu 30-40% ale tarifelor actuale.

Situația alarmantă este cunoscută și de conducerea Consiliului Județean, care caută o soluție legală la această situație. ”Urmărim foarte atent ce se decide la București, cu plafonarea prețurilor. Nu am luat nicio decizie, așteptăm clarificări. Cert este că suntem într-o situație-limită, cu această explozie a prețului la energie, care ar putea afecta facturile la apă-canal”, explică ing. Gabriel Beșleagă, managerul general Aquavas.

În acest moment, la nivel de județ, fiecare vasluian plătește un tarif unic, de 5,56 lei/mc, fără TVA, pentru apa potabilă, și 3,65 lei/mc, fără TVA, pentru canalizare. În cazul în care lucrurile nu se calmează la nivel de Guvern, este foarte posibil să vorbim de tarife de 6,5 sau chiar 7 lei/mc la apa potabilă, cu un impact semnificativ asupra facturilor actuale.