Secretarul general al PNL Vaslui, prefectul Daniel Onofrei, răspunde la zvonurile privind un posibil puci în partid: ”Dl. dr. Nelu Tătaru este un om super, îl respect foarte mult”! Răspunsul dat de prefect, privind situația de la Festivalul Ceaunelor, de la Bârlad!

0
1072




Invitat, în urmă cu câteva zile, la televiziunea Vaslui TV, prefectul județului Vaslui, Daniel Onofrei, secretarul executiv al prganizației județene PNL, a primit două întrebări incomode, din partea unui telespectator. Nici mai mult, nici mai puțin, telespectatorul respectiv a vorbit despre un puci în organizația PNL, care ar fi pus la cale de prefectul Onofrei, după cum susține omul că ar fi primit informația.









”Domnule prefect, umblă zvonul prin Huși că vreți să organizați un puci la adresa lui Tătaru și să-l înlăturați de la conducerea partidului. Un primar din zona Hușiului mi-a spus că încercati să vă faceți propria bisericuță. E adevărat?

Și 2: de ce atacați Bârladul virulent și puneți bețe în roate investițiilor de acolo? Boroș nu este penelist?”, a întrebat Ionuț Modoranu.

Amuzat, secretarul executiv al PNL Vaslui, numărul doi în partid, după președintele Nelu Tătaru, a dat răspunsuri extrem de precise.

”Îl asigur pe domnul care mi-a pus întrebarea că, dacă m-aș gândi vreordată la o astfel de ipoteză, ultimul om căruia i-aș face o astfel de chestiune ar fi domnul doctor Nelu Tătaru. Nici vorbă! Este omul pe care îl respect cel mai mult, am cea mai bună relație, și de prietenie, și de colaborare. Este un om super, super, super.

Cât privește municipiul Bârlad, aș vrea să explice dl. Ionuț ce anume atac. În momentul în care tratăm niște deficiențe și vrem să le reparăm, înseamnă că vrem să atacăm? Vreau să spun cetățenilor județului Vaslui că, înainte de perioade din acestea, cu târguri, festivaluri etc., mă întâlnesc cu toți cei responsabili, de securitatea, efectivă, sau de igiena sanitar-veterinară, luăm toate măsurile care se impun și acționăm strict în interesul cetățeanului.

Nicidecum nu pot să pun înainte o prietenie sau o colegialitate de partid! Eu așa consider că e normal. Domnul director al DSVSA (dr. Mihai Ponea, n.r.) m-a informat că a avut discuții cu organizatorii înainte de Festivalul Ceaunelor, la Bârlad, și a primit asigurări că nu se vor consuma alimente la acel festival, ci va fi numai de prezentare. Au apărut apoi imagini, nu numai că se consuma mâncare acolo, ci se lua de pe mese și se răsturna înapoi în ceaun. A fost normal ca directorul DSVSA să ia măsuri. Trebuia luat un aviz sanitar veterinar, e în interesul omului”, a răspuns prefectul județului Vaslui.