Ședință importantă, pe malul Prutului! Se lucrează la podul de pontoane, spune prefectul Daniel Onofrei. Viacons Rutier pregătește drumul de acces

0
535




Oficialități județene și centrale au avut ieri o întâlnire în zona Bumbăta, Vetrișoaia, pentru a analiza stadiul lucrărilor la viitorul punct de trecere al frontierei Bumbăta, situat la 40 km distanţă de cel mai aglomerat punct de trecere a frontierei din zona de est a UE, cel de la Albiţa.









Un pod de pontoane urmează să facă legătura între România și Republica Moldova, lucrările la acest obiectiv fiind într-o fază avansată. Prefectul Daniel Onofrei a anunțat că și pe drumul care tranzitează zona se lucrează intens, utilajele Viacons Rutier fiind agrenate în această acțiune foarte importantă, o veste bună pentru toți cei implicați în proiect.

”M-am întâlnit la Bumbăta cu reprezentanții firmei de construcții, ai armatei, cu proiectanți, și cu cei de la CNAIR (Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere). În urma acestei întâlniri, am constatat că proiectul se desfășoară conform planului.

Toți factorii de răspundere ne vom întruni într-o ședință de lucru, săptămâna viitoare și vom stabili  de comun acord pașii care trebuie urmați în vederea finalizării acestui important obiectiv.

Este important ca toți cei implicați să colaboreze strâns și să lucreze împreună pentru a asigura finalizarea proiectului în cel mai scurt timp posibil și în conformitate cu toate standardele de calitate și siguranță”, a spus prefectul județului Vaslui.

Podul din Bumbăta, cu o lungime de 70 de metri, are o importanță majoră pentru dezvoltarea economică a Văii Prutului și pentru facilitarea circulației între cele două țări, afirmă prefectul. Toată zona pe care se lucrează acum are o lungime de peste 1.5 kilometri și va fi amenajată într-un mod modern și durabil, cu o capacitate de încărcare mare.

În plus, se va amenaja și un punct de trecere al frontierei, care va facilita circulația persoanelor și mărfurilor între cele două țări, ceea ce va contribui la creșterea schimburilor comerciale și la dezvoltarea relațiilor economice dintre România și Republica Moldova.