Sirenele ambulanțelor au paralizat Spitalul Județean de Urgență. Suntem pe marginea prăpastiei!

ALARMANT… Ieri, pentru medicii de la Spitalul Județean de Urgență a fost una din cele mai grele zile de la izbucnirea pandemiei de coronavirus. Toată ziua, în curtea spitalului au răsunat sirenele ambulanțelor, care au adus persoane cu febră mare sau contacți ai unor persoane internate deja la spitalul Covid din Bârlad.

Mai bine de 15 persoane au ajuns la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean, cu simptome specifice maladiei Covid 19. Acestor persoane li s-au recoltat probe în vederea stabilirii existenței sau nu a virusului în organism și vor afla, astăzi, dacă au coronavirus. Până atunci, stau și așteaptă cu înfrigurare rezultatele. Cel mai probabil, mulți au deja Covid 19 și vor fi transportați cu izoletele la Spitalul Covid de la Bârlad.

Printre persoanele aduse cu febră la cel mai mare spital din județ au fost și angajate de la două mari fabrici de textile din județ, ceea ce întărește bănuiala că aceste fabrici s-ar putea închide din cauza cazurilor de Covid 19, în zilele următoare.

Medicii de la SJU susțin că, ieri, județul Vaslui a fost pe locul al treilea, la nivel național, în privința cazurilor de Covid 19 confirmate oficial, ceea ce înseamnă că situația este deosebit de gravă.

Spitalul de la Bârlad este aproape plin cu cazuri de coronavirus, în timp ce Spitalul Județean trebuie să facă față la cazurile medicale din tot județul, iar ambulanțele vin cu cazuri grave la fiecare 15-20 de minute.

Prefectura a anunțat, ieri, 397 de cazuri confirmate cu COVID-19, din care 107 sunt persoane internate în spitalul de la Bârlad, de zece ori mai multe față de acum o lună de zile, când bătea vântul prin spitalul-suport Covid.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

2 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

2 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

3 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

3 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

14 ore ago