Șofer cu permis suspendat, din Iana, prins de Poliția Rutieră, la Crasna

0
193

La data de 10 ianuarie 2026, ora 16.04, polițiștii Serviciului Rutier, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN 24, pe raza localității Crasna, comuna Albești, județul Vaslui, au procedat la oprirea regulamentară a unui autoturism condus de către un bărbat de 28 de ani, din comuna Iana, județul Vaslui.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au stabilit că acesta figurează cu dreptul de a conduce autovehicule suspendat.

S-a procedat la sancționarea contravențională a acestuia pentru abateri prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, cu amendă totală în valoare de 2.025 lei.