
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri și cei de la structurile de ordine publică au verificat peste 105 de vehicule, legitimat peste 115 persoane și testat alcoolscopic peste 105 de conducători auto.
În urma neregulilor constatate, polițiștii au aplicat un număr de 30 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 10.440 lei pentru încălcări ale legislației privind circulația pe drumurile publice. De asemenea, au fost reținute 4 permise de conducere. Cauzele care au condus la reținerea permiselor de conducere au fost conducerea sub influența alcoolului.







