SURSE: Primarii social-democrați merg pe mâna lui Crin Antonescu la prezidențiale

0
1620

Miercuri seara, conducerea executivă a organizației județene PSD Vaslui – primari, șefi de organizații locale, aleși locali și județeni – s-au reunit la Centrul de Afaceri, din municipiul reședință, pentru a dezbate modul în care se va desfășura campania la alegerile prezidențiale. O ședință în care un punct important a fost legat de strategia pe care PSD Vaslui o va adopta la alegerile prezidențiale.

Conducerea județeană a partidului a anunțat că decizia luată la București, care va trebui susținută și în filialele PSD din județ, este de susținere a candidatului PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu, în cursa sa către Cotroceni. A fost o discuție necesară și bărbătească despre cum se va desfășura campania la Vaslui, pentru că unii primari PSD vorbesc, pe la colțuri, despre susținerea lui Victor Ponta la prezidențiale. 

”Vasluiul merge pe mâna lui Crin Antonescu, nu-l va susține pe Ponta”, a spus o sursă de la ședință, pentru Vasluianul.ro. Victor Ponta, fost premier al României, a fost exclus din PSD, miercuri, 12 martie, după ce și-a depus candidatura la alegerile prezidențiale din mai.