Susținem majorarea pensiilor, dar această majorare trebuie făcută responsabil, afirmă dr. Nelu Tătaru, președintele PNL Vaslui. ”Facturile mai mari nu se plătesc pe promisiunile ministrului Budăi”, spune fostul ministru al Sănătății

0
502




Modificările anunțate de ministrul Budăi, dar și procentul de 16% cu care ar urma să fie majorate pensiile, nu au fost discutate nici în coaliție și nici în Guvern, spune președintele PNL Vaslui, dr. Nelu Tătaru. Premierul Ciucă este de acord că pensiile trebuie să fie majorate, însă nu poate avansa acum vreun procent, fără calcule exacte.









”Colegii de coaliție, din PSD, ar trebui să fie mai atenți când unii miniștri ies cu astfel de promisiuni goale, pentru că ajung tot pe masa lor, la ministrul Finanțelor (portofoliu deținut de PSD), care va trebui să răspundă. Există o lege care prevede creșterea pensiilor la 1 ianuarie în funcție de evoluția inflației.

Partidul Național Liberal a anunțat că această indexare va fi făcută, indiferent de promisiunile ministrului Budăi. Și PNL vrea majorarea pensiilor, dar și a salariului minim pe economie. Avem calculele noastre interne, pe care experții partidului le refac lună de lună. Însă știm că astfel de măsuri se iau numai după ce avem asigurări că bugetul permite și după discuții cu asociațiile patronale din economia reală (care vor suporta creșterea salariului minim).

Pentru că o guvernare responsabilă înseamnă luarea unor decizii sustenabil pe termen lung, fără a crea dezechilibre create din dorința de a da bine la televizor”, a explicat fostul ministru al Sănătății.

Orice declarație fără acoperire bugetară este o declarație populistă, spune deputatul PNL de Vaslui. Venite din interiorul PSD, promisiunile ministrului Budăi îl pun într-o situație sensibilă pe ministrul Finanțelor Adrian Câciu care este singurul abilitat să dea o replică fundamentată și argumentată colegului său de partid, afirmă Tătaru.

”Facturile mai mari nu se plătesc pe promisiunile domnului Budăi, ci din majorări de venituri, făcute responsabil. Fără un calcul bugetar din partea Ministerului de Finanțe, astfel de vorbe doar amăgesc pensionarii. Indexarea pensiilor cu rata inflației va fi cuprinsă în bugetul consolidat pe 2023, fiind una dintre cheltuielile care au prioritate. Este de datoria ministrului Finanțelor să găsească sursele bugetare pentru această indexare, obligatorie potrivit legii.

Atunci când PNL a deținut Ministerul Muncii, a crescut pensiile, în ciuda situației economice dificile. Să ne amintim că, la 1 septembrie 2020, punctul de pensie a crescut cu 14% (de la 1.265 lei la 1.442 lei), cu același procent crescând atunci și indemnizația minimă socială pentru pensionari (de la 704 lei la 800 lei). A fost o creștere făcută responsabil, deși procentul prevăzut în legea 127/2019 era de 40% (până la 1.775 lei)”, explică președintele PNL Vaslui.

Premierul liberal Nicolae Ciucă a anunțat că guvernul dorește să crească plafonul de impozitare a pensiilor, de la 2.000 lei la 3.000 lei. Prin această creștere, pensionarii al căror venit se situează în intervalul 2.000-3.000 lei vor beneficia de o majorare. Este vorba despre aproximativ un milion de persoane. Aceste proiect a fost lansat când PNL deținea Ministerul Muncii, dar numai după ce a avut loc o discuție cu Ministerul Finanțelor. Actualul ministru PSD al Muncii trebuie să decidă dacă propunerea PNL este bună sau dacă poate să o îmbunătățească, desigur, în limitele constrângerilor bugetare, așa cum face orice ministru responsabil.