Sute de polițiști, jandarmi, pompieri sunt la datorie, în minivacanța de 1 mai

0
165




În perioada 28 aprilie – 2 mai 2023, cu prilejul sărbătoririi Zilei Internaționale a Muncii, peste 515 poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui vor fi la datorie pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică.









Acțiunile organizate și derulate de efectivele de poliție au ca obiectiv sprijinirea cetățenilor în cazul unor situații de urgență, prevenirea și combaterea infracționalității, precum și a faptelor antisociale.

Astfel, polițiștii, organizați în patrule mixte cu jandarmi sau polițiști locali (198 de patrule auto și 62 de patrule terestre) vor acționa în zonele de agrement, în locurile cu public numeros, în zona centrelor comerciale, a piețelor, mijloacelor de transport în comun ori a teraselor.

Dintre cei peste 515 polițiști care se vor afla la datorie în această perioadă, peste 270 fac parte din structurile de ordine publică şi peste 125 sunt cadre ale poliţiei rutiere. Alături de aceștia, ca de fiecare dată, sunt implicați în acest dispozitiv complex de asigurarea a siguranței cetățeanului și colegii de la structurile de investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, acțiuni speciale, specialiști în arme, explozivi și substanțe periculoase şi alte structuri.

Totodată, misiunile desfășurate în această perioadă vizează combaterea excesului de viteză, prevenirea accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, fluidizarea şi controlul circulaţiei.

Pentru depistarea în trafic a conducătorilor de autovehicule care nu respectă normele legale şi sancţionarea promptă a acestora, poliţiştii vor folosi 26 echipamente de supraveghere a traficului rutier şi de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.

Pentru a ajunge cu bine la destinație, recomandăm conducătorilor auto să conducă prudent, să nu bruscheze comenzile vehiculelor și să efectueze fiecare manevră doar după o temeinică asigurare.

Pietonilor le recomandăm să evite deplasarea pe partea carosabilă, să traverseze doar prin locurile marcate corespunzător și numai după ce s-au asigurat că nu există nici un pericol.

În caz de nevoie sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, apelaţi cu încredere la cel mai apropiat poliţist, ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Și Jandarmeria Vaslui este la datorie, în aceste zile

În următoarea perioadă, în contextul Zilei Internaționale a Muncii și a Zilei Naționale a Tineretului, Inspectoratul de Jandarmi Județean Vaslui a suplimentat numărul de efective planificat în misiunile de ordine publică, pentru ca evenimentele organizate în spațiul public să se desfășoare în condiții de siguranță.
Pe lângă misiunile cotidiene de menținere a ordinii publice executate independent sau în sistem integrat alături de polițiști, jandarmii vor fi prezenți și la manifestările la care se preconizează o prezență numeroasă pentru a se asigura că acestea se vor desfășura în condiții optime de ordine și siguranță.
Astfel, jandarmii vasluieni alături de polițiști, polițiști locali și pompieri vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice ce vor avea loc în Parcul Copou din municipiul Vaslui. O atenție deosebită va fi acordată spectacolului organizat în Piața Civică cu prilejul Zilei Naționale a Tineretului.
Totodată, în atenția jandarmilor vor fi manifestările sportive, astfel sâmbăta vom fi prezenți la meciul de fotbal dintre echipele Rapid Brodoc și Șomuz Fălticeni ce se va desfășura la Stadionul Municipal Vaslui și la competiția de k1 organizată la Școala Episcop Iacob Antonovici Bârlad.
Tot sâmbăta, ne vom asigura că manifestările omagiale organizate la Monumentul Eroilor din municipiul Vaslui cu prilejul Zilei Veteranilor de Război se vor desfășura în condiții de normalitate.
Jandarmeria Vaslui recomandă cetățenilor care vor participa la aceste manifestări să respecte măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine, să evite implicarea în conflicte de orice natură și să solicite sprijinul forțelor de ordine în mod direct sau prin apel la 112 în situații de urgență.
Jandarmeria Vaslui le recomandă cetățenilor care aleg să petreacă în aer liber, să respecte prevederile Legii nr. 54 din 2012 și să desfășoare activități de picnic doar în zonele special amenajate în acest sens.