Tătaru, demisia! Orbit de funcția de președinte, Tătaru a distrus liberalismul din județul Vaslui! Un individ care a DEMISIONAT din PNL, ales președinte la Bârlad!

0
971




Prin ceea ce a făcut în seara aceasta, chirurgul hușean Nelu Tătaru va ajunge în Cartea Neagră a istoriei PNL. Un tip avid după putere, care a manevrat alegerile de la Bârlad de parcă Partidul Național Liberal este un SRL de-al familiei Tătaru, nu un partid cu istorie în spate, un partid care se conduce după regulamente și Statut.









Deși Ludovic Orban, președintele PNL, i-a atras atenția lui Tătaru că nu are voie să anuleze alegerile din 16 iunie, fostul ministru Covid a făcut ce au dorit mușchii săi. A călcat în picioare toate documentele după care se conduce PNL și a organizat, marți seara, noi alegeri la Bârlad.

Șocant! Toată România se uită spre Bârlad, în aceste zile, pentru a vedea cum un fost ministru, căruia Cîțu i-ar fi promis un scaun de ministru, după alegerile generale, după cum spun apropiații săi, calcă în picioare toate legile și regulamentele interne, pentru a numi în funcția de președinte… UN DEMISIONAR DIN PNL!

Marți seara, doar vreo 70 de persoane, din cele 205 de pe lista PNL Bârlad, au participat la alegeri. Nu era cvorum, dar Tătaru și băiatul său bun la toate, Daniel Onofrei, au spus că se poate. Pentru Tătaru, nu mai există limite. El taie și spânzură în PNL, decide cine stă în partid și cine pleacă, cine candidează și cine nu trebuie să fie în frunte.

Așa s-a întâmplat la Bârlad, marți seara, pe 22 iunie, zi neagră pentru liberalismul din toată România. Cu acordul lui Tătaru, s-a desfășurat o ședință care oricum era ilegală, în urma căreia a rezultat un președinte, un individ șiret ca o vulpe, pe nume Georgică Vulpe, care… a demisionat din PNL pe 11 decembrie 2020. Atenție!, omul a demisionat din PNL, dar Tătaru îl pune președinte! Nu mai are limite acest lider politic?

Cum vine asta, domnule președinte Nelu Tătaru? Nu vă este jenă după mascarada de alegeri de marți seara, să mai dați ochii cu electoratul liberal? Ne întreabă cititorii, vă întrebăm și noi. Trompeta de partid, care turuie că alegerile sunt legale și că Vulpe e președinte, nu își dă seama că este în fața unei mizerii, care va face vâlvă în România, în zilele următoare?

Iritați de ceea ce s-a întâmplat, liberalii bârlădeni – autentici, nu strânsura lui Tătaru, de pe la alte partide! – reacționează extrem de dur.

”Comunicat de presă

Tătaru, groparul liberalismului Vasluian calcă în picioare STATUTUL.

            STATUTUL şi legile interne ale PNL au fost încălcate, cu bună ştiinţă, doar pentru ambiţia celui care, vremelnic, se află la cârma organizaţiei judeţene.

Domnul Tătaru s-a întrecut pe sine însuși, asta după ce printr-o semnătură abuzivă și ilegală a anulat alegerile legale şi statutare din data de 16.06.2021 ale Organizației PNL Bârlad.

Astăzi, a reușit să înscăuneze în funcția de “preşedinte” al PNL Bârlad în şedinţa convocată nelegal, un om care nu are nici măcar calitatea de membru, în persoana numitului Georgică Vulpe.

În data de 11.12.2020, acesta şi-a depus demisia din partid, înregistrată sub nr. 193/11.12.2020. Această demisie a fost postată și promovată pe toate rețelele de socializare, inclusiv în presă.

Ceea ce nu știe domnul Tătaru (deşi este preşedinte) și armata de strânsură din alte partide, conform art. 33, pct. 2 din STATUT „persoana care a demisionat poate face cerere de reînscriere în Partidul Național Liberal, după trecerea unei perioade de minimum un an de la demisia sa”.

Va urma …

Pentru a înlătura orice speculaţie vom anexa documentele.

Biroul Politic PNL Bârlad”.

Rușine, domnule președinte Tătaru, ați condus PNL Vaslui spre cea mai grea criză din ultimii 30 de ani, la Vaslui!