Categories: LocalOpiniiPolitic

PAMFLET: Telenovelă politico-amoroasă pe dealurile Hușilor!

ÎNCURCATE SUNT CĂILE DOMNULUI… Circulă prin Huși în aceste zile o povestioară nostimă, cu mult tâlc. Nu știm cât este de adevărată, însă merită povestită.

Se spune că filiala unui partid cu (mici) pretenții, care avea doar câțiva membri în “Orașul strugurilor”, s-a scindat în două după un scandal condimentat cu aventuri amoroase, amenințări și posibile divorțuri.

Concret, se pare că între cei doi lideri politici ai filialei locale, un bărbat și o femeie, s-a însăilat o mică poveste de dragoste. Timpul a trecut și, cum Hușiul este un oraș mic, s-a aflat de povestea celor doi politicieni amorezi. Numai că doamna cu pricina are un soț foarte gelos, care a sărit la gâtul colegului de la filială, cerându-i explicații pentru modul în care s-a dat la nevasta lui. Se aude că au fost câteva scandaluri în familia doamnei politician, astfel că a trebuit să ia o decizie clară.

Filiala s-a rupt în două și cei doi amorezi de pe vremuri se ocupă de câte un partiduleț, de un membru și ceva, fiecare. Cică vom auzi ceva despre acești politicieni și la locale. Să fim sănătoși!

(Acest text este un pamflet, dar se poate confunda ușor cu realitatea din jurul nostru)

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

6 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

10 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

10 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

11 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

11 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

22 de ore ago