Țigări de contrabandă, ascunse printre borcane goale

10
554

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni împreună cu lucrători vamali au descoperit la controlul de frontieră ţigarete în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei, pe care un cetăţean din Republica Moldova a intenţionat să le introducă ilegal în România ascunse printre borcane.

În ziua de 11 septembrie a.c., în jurul orei 20.20, în Punctul de Trecere a Frontierei  Sculeni – I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, un bărbat din Republica Moldova, în vârstă de 49 de ani, conducând un ansamblu auto înmatriculat în R. Moldova, încărcat cu borcane goale din sticlă.

În baza profilului de risc, polițiștii de frontieră au înaintat lucrătorilor vamali solicitarea efectuării unui control amănunțit asupra persoanei și mijlocului de transport, ocazie cu care echipa comună de control a descoperit, ascunsă şi nedeclarată, în lăzile exterioare ale semiremorcii, sub plăci de carton, cantitatea totală de 18.880 de ţigarete cu timbru de acciză R. Moldova.

Cu privire la cele constatate persoana a declarat faptul că bunurile descoperite îi aparțin și le-a achiziționat din R. Moldova cu scopul de a le comercializa pe raza municipiului Cluj.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de aproximativ 10.000 de lei şi a fost întocmită lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.

 

Advertisement

Print Friendly, PDF & Email
Adrian Preda
Author: Adrian Preda

10 COMENTARII

  1. This design is steller! You obviously know how to keep a reader amused. Between your wit and your videos, I was almost moved to start my own blog (well, almost…HaHa!) Great job. I really loved what you had to say, and more than that, how you presented it. Too cool!

  2. I like what you guys are up also. Such clever work and reporting! Keep up the superb works guys I’ve incorporated you guys to my blogroll. I think it’ll improve the value of my site :).

  3. Hi would you mind letting me know which webhost you’re using? I’ve loaded your blog in 3 completely different web browsers and I must say this blog loads a lot faster then most. Can you suggest a good web hosting provider at a reasonable price? Thanks, I appreciate it!

  4. With havin so much written content do you ever run into any issues of plagorism or copyright infringement? My site has a lot of unique content I’ve either authored myself or outsourced but it seems a lot of it is popping it up all over the internet without my permission. Do you know any solutions to help stop content from being stolen? I’d really appreciate it.

  5. I?¦ve been exploring for a bit for any high-quality articles or blog posts on this kind of space . Exploring in Yahoo I at last stumbled upon this website. Reading this info So i am satisfied to exhibit that I have an incredibly good uncanny feeling I discovered just what I needed. I such a lot definitely will make certain to do not forget this website and give it a look regularly.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.