Turneu regional de volei la Vaslui, dotat cu Cupa Tigers! Finala, duminică seara, la Complexul Sportiv Evel H, din zona Vascovin

0
1738




În aceste zile, la Vaslui se desfășoară un turneu de volei, dotat cu Cupa Tigers. Competiția este organizată de Sporting Tigers Vaslui și adună zece echipe din Botoșani, Iași, Piatra Neamț, Vaslui și Bârlad.









Acestea au fost împărțite în trei grupe, din care două sunt a câte trei echipe. Astfel, The Ghosts Botoșani, Rhema Iași, Ai Noștri Vaslui și Energy Piatra Neamț fac parte din grupa A, VRC Iași, Tigers Vaslui și Boston Iași au fost repartizate în grupa B, iar în grupa C se regăsesc Asterix Bârlad, Octopus Iași și Japoniștii Iași.

Participanții sunt amatori ai voleiului, echipele fiind mixte și formate din practicanți de toate vârstele, femei și bărbați.
Astăzi sunt programate meciurile din faza grupelor, la sala Tigers, urmând ca semifinalele și finalele să se dispute duminică, 5 martie, începând cu ora 17.