Ucigașa de pisici din Dumești a fost descoperită de polițiști! Va primi un dosar penal pentru cruzimea de care a dat dovadă!

0
1963




Cazul prezentat de Vasluianul.ro, prin care arătam cruzimea unei femei din Dumești, care a decapitat o pisică, pentru a se răzbuna, s-a lăsat cu dosar penal pentru ucigașa de pisici.









”În urma apariției imaginilor pe o rețea de socializare, Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui este abilitat să comunice următoarele:

În urma verificărilor efectuate, polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au identificat persoana în cauza, o femeie în vârstă de 28 de ani, din comuna Dumești, județul Vaslui, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea cu intenție, fără drept a animalelor, faptă prevăzută de Legea 205/2004 privind protecția animalelor”, a comunicat biroul de presă al IPJ Vaslui, miercuri seara.