ULTIMA ORĂ Angajații Prefecturii sunt în grevă generală! Activitatea este blocată complet!

0
208




De luni dimineața, angajații Prefecturii Vaslui, alături de alți 1.800 de salariați ai prefecturilor din țară, își suspendă activitatea timp de opt ore, în cadrul unei greve generale. Asta înseamnă că, astăzi, nu se va lucra la niciun birou sau serviciu din instituție.









Trecerea prefecturilor în subordinea Secretariatului General al Guvernului și majorarea salariilor reprezintă principalele revendicări ale sindicaliștilor din „Egalitatea”, Sindicatul funcționarilor publici și personalului contractual din administrația publică.

”În prezent, un salariat al Prefecturii are un salariu mult mai mic decât angajații de la consilii județene, primării, sau servicii publice deconcentrate. În condițiile în care cei din APIA, AFIR, agenții județene ANAF și vămi au fost asimilați funcțiilor de stat, noi am rămas pe dinafară. Suntem Cenușăreasa administrației publice.

De un an, este blocat la Camera Deputaților un proiect privind modificarea OUG 57/2019, privind Codul Administrativ, precum și modificarea legii cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din funcții publice. Și noi lucrăm în administrația publică și este anormal ca un funcționar al Prefecturii, care asigură consultanță unei primării, să aibă un salariu mai mic decât al unui angajat al acesteia”, spune liderul de sindicat din Prefectură, Mariana Meluș.