Categories: JudiciarLocal

Un cetățean moldovean a circulat prin toată Europa cu un permis falsificat!

TUPEIST… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări în privința unui tânăr cu cetățenie română și R. Moldova, care a fost depistat conducând un ansamblu de vehicule, deși permisul de conducere valabil deținut nu îi dădea acest drept.

În data de 14 octombrie a.c., în jurul orei 9.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control, pentru a ieși din țară, C.A., cu cetățenie română și R. Moldova, în vârstă de 21 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule format din microbuz și remorcă.

”La controlul de frontieră, în urma verificărilor specifice efectuate, colegii noștri au constatat că tânărul nu deține permis de conducere valabil pentru categoria „E”, necesară pentru a putea conduce ansamblul rutier în cauză”, a precizat Irina Mirică, purtătorul de cuvânt al Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Vaslui.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârșirii infracțiunii conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Daniel Tănăsuc

Recent Posts

Reacția președintelui PSD, Marcel Ciolacu, la excluderea Dianei Șoșoacă din lupta pentru Cotroceni: „Hotărârea CCR pare disproporționată”

Premierul Marcel Ciolacu, candidat la prezidențiale, a reacționat duminică la scoaterea Dianei Şoşoacă din cursa…

4 ore ago

Peste 140 de copii din Vaslui și Huși, la prima ediție a concursului ”Șah în școală”

De Zilei Mondială a Educației, Primăria Vaslui, în colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean Vaslui și…

8 ore ago

FESTIVALUL UMORULUI Parada costumelor de teatru, Teatrul Victor Ion Popa, reprezentație de excepție

Pentru 9 zile, Vaslui este capitala umorului românesc, iar startul a fost dat de o…

8 ore ago

Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”PSD se va confrunta cu mine în turul II”

Liderul PNL și candidatul la președinția României, Nicoale Ciucă, a reacționat, seara trecută, după ce…

9 ore ago

Ploi și furtuni în zona Moldovei, Vasluiul este sub Cod Galben

Un nou cod galben de ploi a fost anunțat de meteorologi. Va ploua de astăzi…

9 ore ago

ISU Vaslui: Echipamente de 320 milioane lei, salvate în incendiul de la Rulmenți, De la ce a pornit dezastrul

După mai bine de trei ore de efort, pompierii militari au lichidat incendiul de la…

20 de ore ago