Un nou incendiu de proporții în Bârlad, noaptea trecută! A ars o sală de fitness din zona Confecții Bârlad!

0
821




Noaptea trecută, pompierii militari din cadrul Detașamentului Bârlad au intervenit cu cinci autospeciale și echipaje specializate pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o sala de fitness situată la etajul II al clădirii „Carbochim”, din zona Confecții Bârlad. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta violent în zona saunelor și a sălii de fitness, cu extindere spre acoperiș.









Pompierii au acționat pe două sectoare de intervenție, încercând să protejeze bunurile din celelalte zone ale clădirii (birouri și arhivă). Intervenția a fost îngreunată de faptul că mare parte din compartimentări era realizată din materiale ușor combustibile. După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat.
Au fost salvate zona de birouri și arhivă, o saună, un salon de masaj, dar și aproape jumătate din aparatele din sala de fitness.
Au ars acoperișul din tablă pe astereală din lemn, o saună și circa 40% pereții de la etajul doi (suprafața distrusă și degradată depășind 300 metri pătrați).
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la una dintre saune.