Un șmecher din Ivănești circula fără permis de conducere pe drumurile naționale! I s-a înfundat la Laza!

0
2114




Polițiștii vasluieni efectuează cercetări față de un bărbat care a fost depistat zilele trecute, pe drumurile publice ale județului Vaslui, în timp ce încălca prevederile legale în vigoare.









Sâmbătă, 11 decembrie a.c., ora 06:35, polițiștii Serviciului Rutier Vaslui,  aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe drumul național DN2F, pe raza comunei Laza, au oprit în trafic, pentru control, un autoturism înmatriculat în județul Vaslui, condus de către un bărbat în vârstă de 32 de ani, din comuna Ivănești.

Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat faptul că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” .