Pompierii vasluieni s-au întrecut la șah, înainte de Ziua Pompierilor. Cine a câștigat competiția

29 vizualizări

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al județului Vaslui a organizat o competiție de șah, în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Pompierilor din România, sărbătorită pe 13 septembrie.

Concursul s-a desfășurat miercuri, la Clubul „Prietenia” din Vaslui, cu sprijinul Asociației Pompierilor din România – Sucursala Vaslui. La mese s-au întâlnit atât participanți cu experiență, cât și jucători aflați pentru prima dată în această competiție.

La finalul partidelor, Tiberiu Crăiescu a ocupat primul loc. Pe poziția a doua s-a clasat col. Ioan Cătălin Oloeriu, iar locul al treilea i-a revenit lui Ioan Lazanu.

PUBLICITATE
Silver Mall

Câștigătorii au fost recompensați cu cupe, medalii și diplome, organizatorii subliniind caracterul recreativ al competiției și valorile promovate prin șah: respectul, strategia și spiritul de echipă.

Evenimentul face parte din seria activităților organizate de ISU Vaslui pentru a marca 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România.

Trebuie citit
Related News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.