Home Actualitate Vestea AȘTEPTATĂ de cei 100.000 de pensionari vasluieni! Am aflat când se...

Vestea AȘTEPTATĂ de cei 100.000 de pensionari vasluieni! Am aflat când se vor plăti pensiile în ultima lună a anului 2022!

0
pensii pensionari

Poșta Română va lucra vineri, 2 decembrie, astfel încât toate pensiile să fie achitate până în 15 decembrie, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi. Ministrul Muncii a precizat că pensiile nu vor întârzia din cauza zilelor libere din luna decembrie, întrebat dacă pensiile din decembrie îşi păstrează calendarul, ministrul a subliniat că Poşta va lucra pentru efectuarea de plăţi, în 2 decembrie.

„Am discutat deja cu Poşta, în data de 2 se vor efectua plăţi, astfel că până în 15 decembrie, să dăm toate pensiile. Se lucrează în data de 2 decembrie, la poştă”, a declarat ministrul.

„Calendarul în plata la cont pe card se păstrează, aşa cum se ştie, în 12-14 ale lunii. Este început de an, o zi-două va fi decalată plata cu efectuarea plăţilor, dar comprimăm plăţile şi aşa cum am beneficiat întotdeauna de sprijinul Poştei Române şi chiar acum, în 2 decembrie, când este liber, se vor face plăţi. Cu siguranţă vom asigura aceste plăţi”, a precizat Budăi, sâmbătă seară, la Antena3.

Întrebat când începe tipărirea taloanelor de pensii cu majorările anunţate, ministrul Muncii, Marius Budăi, a precizat că sunt în lucru actele normative. „Imediat după 10 decembrie, deja suntem cu actele normative lucrate, astăzi le-am avut în primă lectură, mâine voi avea o nouă lectură împreună cu ministrul de Finanţe”, a declarat Budăi, sâmbătă seară, la Antena 3.

Exit mobile version