Vestea serii, așteptată de mii de bârlădeni! AICI se va construi un depou ultramodern, anunță primarul Boroș!

0
1377




Așa cum a anunțat, primarul Dumitru Boroș continuă înnoirea Bârladului. Un obiectiv care va deveni nodul central al transportului public local va fi depoul ultramodern pentru autobuzele electrice ale municipiului. Serviciul de transport public al Bârladului, readus în administrarea municipalității locale ca urmare a atragerii de fonduri europene pentru achiziționarea a 10 autobuze electrice, va avea un depou ultramodern, realizat tot în baza unui proiect european.









Autobaza va fi formată din birouri și o zonă tehnică, ce va cuprinde parcare pentru mijloacele de transport în comun, atelier de întreținere, spălătorie și stații de încărcare pentru autobuzele electrice și spălătorie.

”Realizarea depoului face parte din pachetul privind Mobilitatea urbană, cel mai mare proiect al Bârladului din ultimii 30 de ani, care cuprinde achiziționarea autobuzelor electrice, precum și asfaltarea și modernizarea celor mai importante străzi ale orașului. În total este vorba de peste 100 de milioane de lei, o sumă pe care Bârladul nu ar fi reușit să o suporte de la bugetul local niciodată”, a declarat primarul Dumitru Boroș.

Autobaza va fi construită de firmele Cornell’s Floor SRL și Gafco Construct, asocierea care a fost declarată câștigătoare în urma licitației organizată pe SEAP (site-ul de achiziții publice al statului român).

Valoarea proiectului a fost de 14,7 milioane de lei, însă asocierea mai sus menționată s-a angajat să construiască depoul cu 13,9 milioane lei (fără TVA).