VIDEO Un șofer a agresat un agent de poliție și a luat, cu forța, certificatul de înmatriculare, din interiorul autospecialei de poliție!

0
416




Oprit pentru că dădea flash-uri și era agresiv în trafic, un șofer a devenit recalcitrant cu polițistul în misiune, când și-a dat seama că va fi amendat. El și-a recuperat cu forța permisul din mașina de poliție si a plecat. S-a întâmplat în localitatea Cătanele, din județul Argeș. Șoferul, în vârstă de 39 de ani, a refuzat să le dea poliţiştilor actul de identitate, fiind identificat în baza permisului de conducere şi a certificatului de înmatriculare al autoturismului.









Sursa foto: Facebook 28 PRO

„Un echipaj de poliţie rutieră din cadrul Biroului Poliţiei Autostrăzi A1 Râmnicu Vâlcea – Deva, aflat în serviciu pe Autostrada A10, a depistat un autoturism care circula pe sensul Turda – Sebeş, al cărui conducător avea un comportament agresiv, în sensul că nu păstra o distanţă de siguranţă faţă de autovehiculele care circulau în faţa sa şi folosea, în mod repetat şi nejustificat, semnale luminoase, pentru a-i determina pe ceilalţi conducători auto să elibereze banda de circulaţie. Autoturismul a fost oprit în spaţiul service situat la kilometrul 4 al autostrăzii, iar conducătorului auto i-a fost comunicat motivul opririi, precum şi faptul că urmează să fie sancţionat contravenţional”, au transmis poliţiştii.

Sursa video: Facebook 28PRO

În momentul în care şi-a dat seama că va fi amendat pentru că a condus agresiv, şoferul, la volanul unei mașini cu numere de UK, a devenit recalcitrant cu poliţiştii.

„Acesta nu a respectat indicaţiile poliţiştilor, de a rămâne în autoturism şi a pătruns în autospeciala de poliţie, pentru a-şi recupera permisul de conducere şi documentele autoturismului, părăsind, la volanul autoturismului său, spaţiul service”; precizează sursa citată.

În urma incidentelor, şoferul a primit o amendă în valoare de 2.610 lei, pentru conducere agresivă, refuz de înmânare a actului de identitate la solicitarea poliţistului, precum şi pentru nerespectarea indicaţiilor poliţistului rutier, iar ca măsură complementară, i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce pentru 60 de zile.

În plus, poliţiştii i-au dat o a doua amendă contravenţională, în valoare de 7.000 de lei, în baza Legii nr. 61/1991 privind ordinea publică, pentru împiedicarea organelor de poliţie în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, pentru săvârşirea de acte şi gesturi obscene şi adresarea de expresii şi cuvinte jignitoare.

„În cauză, va fi sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ultraj şi sustragerea sau distrugerea de înscrisuri. Prin structura specializată de la nivelul Brigăzii Autostrăzi, vor fi făcute verificări în ceea ce priveşte modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu de către poliţiştii implicaţi în acest eveniment”, mai transmite Poliţia.

Potrivit datelor furnizate sâmbătă de Poliţie, incidentul a avut loc vineri după amiază, 20 ianuarie, în jurul orei 16.00, pe autostrada dintre Turda şi Sebeş.