Vinderei, comuna unde se întâmplă lucruri frumoase! Crescătorii de animale nu vor mai arunca aiurea gunoiul de grajd, anunță primarul Ionuț Ghiur!

0
618




Zilele trecute, în comuna Vinderei s-au petrecut două evenimente importante pentru locuitorii de aici. Primul a fost legat de recepția modernei grădinițe din satul reședință, construită pe PNDL 2, plus construcția a două platforme unde va fi depozitat gunoiul de grajd. Două momente importante pentru viața localității, pentru că, încetul cu încetul, comuna Vinderei începe să arate a comună europeană.









Cele două platforme pe care se va depozita gunoiul de grajd de la populație au fost construite cu bani europeni, proiect în valoare de 700.000 de euro, finanțat de Ministerul Mediului și Banca Mondială, spune primarul comunei, tânărul și bătăiosul primar Ionu Ghiur.

”Ni s-au predat obiectivele, urmând ca noi, în perioada imediat următoare, să obținem autorizația de mediu, de funcționare, pentru aceste platforme.Avem două puțuri de la care vom lua probe de apă, acum și după un anumit timp, să nu fie infiltrații în pânza freatică.

Proiectul l-am demarat în 2018, am fost prima comună din județul Vaslui, care am intrat în prima sesiune. Mai există o platformă și la Fălciu, prima de acest tip din județul nostru. A fost primul proiect pe care l-am făcut cu oamenii din primărie, ca să spun așa.

Vreau să-i mulțumesc doamnei Oniga Aniela, care a fost inima acestui proiect, s-a ocupat îndeaproape de tot ce a însemnat documentație, A fost o muncă titanică, au fost calcule de făcut, un recensământ al tuturor animalelor, bovine, ovine, caprine, cât gunoi se face pe o gospodărie. Le mulțumesc tuturor, cu această ocazie”, a spus primarul Ghiur.

Cele două platforme de gunoi de grajd vor contribui foarte mult la ecologizarea comunei Vinderei, pentru că oamenii nu vor mai arunca la întâmplare gunoiul rezultat din creșterea animalelor. Fermierii din Vinderei au și un mare câștig, prin aceea că având platformele respective pot face contract cu APIA, conform noilor reglementări europene.

Important este și că gunoiul de grajd provenit din gospodăriile crescătorilor din Vinderei se va transforma în compost, urmând ca acest compost să fie împrăștiat pe terenurile agricole. În cadrul proiectului s-au primit o serie de utilaje, iar din taxele care se vor încasa de la populație, pentru colectarea gunoiului de grajd, se vor plăti cheltuielile pentru utilaje și platforme de gunoi de grajd.