Week-end activ cu Trofeul ”Familia Safir”, la șah! Timp de trei zile, Vasluiul adună cei mai buni șahiști din țară și străinătate! Haideți la Silver Mall Vaslui!

0
402

De vineri, 28 octombrie, și până duminică, 30 octombrie, cei care iubesc șahul și vor să-și demonstreze valoarea se pot întrece pe tablele cu 64 de pătrățele ale Concursului Internațional de Șah, dotat cu ”Trofeul Familia Safir”. Concursul se desfășoară în incinta Silver Mall Vaslui, fiind așteptați în jur de 100 de jucători, din Franța, R.Moldova, Malta, România. Din comitetul de organizare fac parte Anca Maria Obreja, Manager Marketing la grupul Safir, și Constantin Grosu, președintele CS Sergentul Radical Grup Vaslui.

Se poate înscrie oricine la turneu, cu condiția să fie legitimat la Federația Română de Șah, au anunțat organizatorii. Concursul începe vineri, la ora 14.30, zi în care sunt prevăzute două runde. Pe 29 octombrie, începând cu ora 9.30, se vor desfășura trei runde, iar duminică, ultima zi, în care se decernează și premiile, sunt alte două runde, la 8.00 și la 12.00. Sâmbătă, la prânz, Familia Safir oferă surprize culinare gratuite pentru toți pofticioșii.

Iată și premiile care se vor acorda în cadrul concursului:

Open A: Locul 1 = 500,00 lei + Trofeu Cristal

Locul 2 = 400,00 lei Elo 1800 = 100,00 lei

Locul 3 = 300,00 lei Elo 1600 = 100,00 lei

Locul 4 = 200,00 lei Elo 1400 = 100,00 lei

Locul 5 = 100,00 lei Elo 1200 = 100,00 lei

Veterani 60 ani: Locul 1 =150,00 lei+Cupă Junior 1 = 100,00 lei; Fete Locul 1 = 100,00 lei

Locul 2 = 125,00 lei; Junior 2 = 75,00 lei, Fete 2 = 75,00 lei

Locul 3 = 100,00 lei Junior 3 = 50,00 lei Fete 3 = 50,00 lei

Alte premii: Open B: Locul 1 = 150,00 lei + Cupă

Băieţi: Locul 1 = 100,00 lei

Fete: Locul 1 = 100,00 lei Locul 2 = 75,00 lei Locul 2 = 75,00 lei Locul 3 = 50,00 lei Locul 3 = 50,00 lei

Se vor acorda medalii si diplome pentru Locurile 1, 2 si 3 la cate-goriile 8 ani si 10 ani. Premii suplimentare: Pixuri, Şepci, Umbrele