Așa arată drumul care va schimba soarta a peste 100.000 de vasluieni! (GALERIE FOTO)

0
385




MOBILIZARE FĂRĂ PRECEDENT… Zeci de utilaje de tot felul, zeci de autocamioane încărcate cu bitum sau betoane, sute de muncitori, șoferi sau ingineri, echipamente de ultimă generație. Este ceea ce se petrece în aceste zile pe drumul strategic al județului Vaslui, pe două din cele două tronsoane, câștigate la licitație de constructorii de la Soragmin.









Grupul de firme Transmir, din care face parte și firma Soragmin, lucrează în forță în aceste zile pe cele două tronsoane drumul strategic al județului Vaslui, cel care va străbate județul de la sud la nord. S-au turnat deja 14 km de asfalt pe transonul I, adică de la intersecția DE 581 spre comunele Alexandru Vlahuță și Poienești, în timp ce pe tronsonul II s-au turnat deja 6 km de asfalt, de la drumul național Vaslui-Roman, spre Bălteni-Sauca-Laza.

Vom lucra cu aproape tot efectivul la drumul strategic, pe cele două tronsoane câștigate de Soragmin”, anunța, în martie, Eduard Popică, directorul executiv al grupului de firme Transmir. Și, iată, cei de la grupul Transmir s-au ținut de cuvânt, au respectat termenele și chiar sunt în avans față de ceea ce aveau stabilit prin programul de investiții.

Traseul drumului strategic Bârlad–Laza–Zăpodeni-Dănești-Codăești își are originea în Drumul European 581, pleacă de la Simila (comuna Zorleni), traversează jumătatea de vest a județului, intersectându-se cu DN 2F (Bacău-Vaslui), în apropierea localității Poienești, și cu DN 15D (Vaslui–Roman-Piatra Neamț) în apropierea localității Mărășeni (comuna Ștefan cel Mare) și se termină la intersecția cu DN 24 (Vaslui-Iași) în apropierea satului Codăești.

Lucrarea a fost împărțită pe trei loturi, firma Soragmin câștigând licitațiile pe loturile 1 și 2, astfel:

  • lotul 1 – situat între DE 581/DN 24 (loc. Simila) și DN 2F (loc. Poienești);
  • lotul 2 – situat între DN 15D (loc. Bălteni) si DN 2F (loc. Laza).
Lucrări „drum strategic” în Băcani

Numai pe cele două loturi, se vor investi peste 70 de milioane de lei, fără TVA, bani europeni, pentru a schimba din temelii viața a zeci de mii de familii din Zorleni, Băcani, Pogana, Alexandru Vlahuță, Poienești, Laza, Bălteni. Lucrările ar trebui să fie gata la jumătatea anului 2022 și nu ne îndoim că, cel puțin pe cele două tronsoane câștigate de Soragmin termenele vor fi respectate.

Am fost, în urmă cu câteva zile, pe acest drum. De la DN1D spre primăria Bălteni, o bandă de asfalt lată, cât pentru un drum național, șerpuiește printre dealuri. Se lucrează la poduri și podețe, atât spre Bălteni, cât și pe drumul spre Bălteni Deal sau Sauca, drumul urmând a fi asfaltat imediat ce se termină aceste lucrări.

Am mers și spre Poienești-Poienești Deal-Florești și am văzut pregătirile de șantier, cât și lucrările în derulare, ale celor de la Soragmin. Am văzut că, între Băcani și Al. Vlahuță s-a trasat deja conturul viitorului drum strategic, fiind pregătiri pentru asfaltare pe mai mult de 5 km. Deja, de la drumul european spre Băcani – chiar s-a trecut cu banda de asfalt de satul reședință – se vede o bandă de asfalt lină, de 14 km, netedă ca o autostradă, pe care se circulă foarte bine. Peste tot, de la Băcani spre Vlahuță, se refac sau se construiesc noi poduri, iar șantierul va avansa spre Florești și Poienești.

„Suntem în grafic cu lucrările, avem un ritm foarte bun și credem că vom oferi locuitorilor județului Vaslui un drum excepțional, acest drum strategic„,

a completat directorul executiv Eduard Popica.
[smartslider3 slider=”39″]