Bilanț de primar, la două luni de la alegeri! În Vinderei se lucrează în toate satele!

0
729

UN PRIMAR HARNIC… Fără doar și poate, ultimele săptămâni au fost critice pentru edilul comunei Vinderei, Ionuț Ghiur, un primar foarte bun și iubit de oamenii din comună. Personalul de la primărie s-a îmbolnăvit de Covid 19, au mai rămas puțini funcționari, activitatea s-a desfășurat doar la cote de avarie. Dar, cu optimismul care-l caracterizează, energicul primar de la Vinderei a reușit să treacă peste toate necazurile și a continuat programul de investiții.

La două luni de la alegerile locale, se poate spune că investițiile nu au stat nicio secundă în Vinderei. Din contră, s-a muncit și mai mult, mai ales că iarna bate la ușă, iar localnicii au nevoie de apă și canalizare, de drumuri bune, de lucrări la infrastructură.

„A fost un volum mare de muncă, în ultima perioadă, coroborat cu problemele medicale pe care majoritatea funcționarilor primăriei Vinderei le-au avut.

Au trecut deja 60 de zile de la alegerile locale și în comuna noastră s-a lucrat continuu în fiecare sat, atât la aducțiunile cu apă și canalizare, cât și la repararea drumurilor, străzilor din satele comunei noastre, infrastructură afectată de lucrările acestor investiții.

În satul Vinderei, de exemplu, am reușit branșarea a 72 de gospodării la noul sistem de apă, rezolvând astfel o mare problemă a locuitorilor satului Vinderei, din zona Deal.

În această săptămână, s-au montat 4 km de parazăpezi, pregătindu-ne astfel pentru zăpada mult așteptată.

Am continuat cu amenajarea centrului satului Vinderei, prin tăierea masei lemnoase din aceasta zonă și plantarea plantelor ornamentale, a brazilor, pentru a da un aspect frumos centrului comunei noastre.

În perioada următoare, vom interveni, împreună cu CJ Vaslui, pe drumurile județene DJ 242G și DJ 242C ,cu piatră, pentru refacerea părții carosabile afectată de lucrările la aducțiunea de apa și canalizare.

Mai sunt multe de făcut, dar sunt convins că vom reuși”,

spune primarul Ghiur.