Ministerul Transporturilor a încheiat licitația pentru 37 de trenuri electrice noi. Sunt primele de genul acesta pe care le va avea România, pe lângă cele trei produse la Craiova și operate de compania Softrans. Acestea vor circula și pe rutele București Nord – Iași, București Nord – Brașov – Arad – Timișoara, București Nord – Craiova – Timișoara – Arad sau Cluj – Timișoara.
Compania ALSTOM Ferroviaria SpA a fost desemnată câștigătoarea licitației pentru achiziția a 37 de trenuri electrice noi pentru transportul de călători, de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară, a anunțat joi secretarul de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
„Cele 37 trenuri (20 provenind din contractul de bază și 17 din activarea opțiunii suplimentare), vor fi primele trenuri electrice cumpărate de România”, scrie oficialul de Transporturi pe pagina proprie de Facebook. El adaugă că acestea se vor alătura celor trei trenuri electrice Hyperion produse în țară, la Craiova, și operate de Softrans.
Trenurile electrice (RE-IR) au o capacitate de transport de peste 300 persoane/tren, la o viteză maximă de circulație de 160 km/h. Pentru asigurarea calității vehiculelor, trenurile sunt cumpărate cu servicii de reparații incluse, pe minimum 15 ani, potrivit lui Scrioșteanu.
Noile trenuri ale României urmează să fie utilizate pe rutele electrificate majore ale rețelei feroviare, urmărindu-se o deservire echilibrată a teritoriului:
București Nord – Constanța
București Nord – Brașov – Arad – Timișoara
București Nord – Brașov – Cluj
Brașov – Deda – Cluj
București Nord – Brașov
București Nord – Iași
București Nord – Suceava
București Nord – Galați
București Nord – Craiova – Târgu Jiu – Petroșani- Simeria
București Nord – Craiova – Timișoara – Arad
Cluj – Timișoara
Cluj – Suceava – Iași
Prin finalizarea procedurii de achiziție publică, CFR Călători se apropie de momentul introducerii în circulație a primului lot consistent de trenuri de la achiziția faimoaselor Săgeți Albastre de la începutul anilor 2000, mai spune oficialul din Transporturi.
Pentru vasluieni, introducerea acestor trenuri pe relația București Nord – Iași ar fi un lucru extraordinar. Însă, fără rețele electrice în zonă, cum vor circula noile garnituri de tren? Vom vedea.