Home Actualitate Hoață de buzunare, din Bârlad, prinsă în flagrant! Furase telefonul unei bătrâne,...

Hoață de buzunare, din Bârlad, prinsă în flagrant! Furase telefonul unei bătrâne, în autobuz! Hoața are 69 de ani!

0

Poliţiştii Biroului Investigații Criminale, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut o femeie, din acest municipiu, bănuită de săvârșirea unui furt calificat (din buzunare).

În data de 12 aprilie 2023, ora 11.40, un polițist din cadrul Biroului Investigații Criminale Bârlad a surprins și reușit prinderea în flagrant-delict a unei femei care ar fi săvârșit o infracțiune de furt calificat, într-un mjloc de transport în comun, în zona Grădinii Publice din Bârlad.

Polițistul a realizat prinderea în flagrant-delict a femeii care, profitând de aglomerația din autobuz, ar fi sustras din buzunarul unei persoane vătămate, o femeie în vârstă de 73 de ani, din municipiul Bârlad, un telefon mobil.

Prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii a fost recuperat integral, fiind restituit persoanei vătămate.

În aceeași zi, 12 aprilie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, față de femeia cercetată a fost luată măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore. Aceasta urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea dispunerii unei măsuri preventive.

Exit mobile version