Legea Pensiilor 2023: din 2035, femeile ies la pensie la 65 de ani

0
670




Ministerul Muncii a prezentat marți proiectul noii Legi a pensiilor, lege asumată prin PNRR și care are bază mai multe principii, printre care cel al obligativităţii, al contributivităţii, al egalităţii sau al stabilității asigurării la sistemul public de pensii.









Am ales, pentru cititorii Vasluianul.ro, câteva dintre cele mai importante prevederiale noii legi a pensiilor.

Principiile de bază ale noii legi sunt:  Contributivitate – Stabilitate în câmpul muncii – Echitate – Solidaritate.

În ceea ce privește formula de calcul, de acum înainte, pensia va fi egală cu valoarea punctului de referință înmulțit cu numărul de puncte. Valoarea punctului de referință reprezintă valoarea punctului de pensie împărțit la 25, iar numărul total de puncte de pensie este format din numărul de puncte contributive, necontributive și de stabilitate.

Pensia = VPR x numărul total de puncte Numărul total de puncte reprezintă numărul de puncte contributive, numărul de puncte necontributive și numărul de puncte de stabilitate.

VPR = VPP/25 VPR – valoarea punctului de referință.

VPP – valoarea punctului de pensie

Stabilitatea în muncă va fi și ea răsplătită suplimentar. Stagiul de cotizare realizat peste 25 de ani, va fi ajustat cu puncte suplimentare pentru vechime, astfel: 0,50 puncte/an pentru anii de contributivitate din intervalul 26-30 inclusiv, 0,75 puncte/an pentru anii de contributivitate din intervalul 31-35, 1 punct/an începând cu anul 36 de contributivitate.

Formula de majorare a pensiilor are la bază rata medie anuală a inflației, la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut realizat, indicatori definitivi, cunoscuți în anul curent pentru anul calendaristic anterior. Procentul de majorare și data de acordare se stabilesc anual prin legea bugetului asigurărilor sociale de stat și va fi stabilit în funcție de veniturile la BASS și inflația estimată de INS din anul precedent.

Stagiul de cotizare este și el redefinit în noua lege a pensiilor. Stagiul minim de cotizare și stagiul complet de cotizare vor fi condiționate de un stagiu de cotizare contributiv.

Pentru a putea beneficia de pensie pentru limită de vârstă va fi necesar un stagiu minim contributiv de 15 ani. La calculul vechimii de 15 ani nu vor fi avute în vedere perioadele asimilate, sporul de grupă, perioadele necontributive.

Pentru a putea beneficia de pensia anticipată este necesar un stagiu complet de cotizare de 35 de ani. În termen de 6 luni vor fi recalculate toate pensiile aflate în plată pentru care există la dosar documente cu sporuri/venituri contributive nepermanente.

Un element important: toate cele 4.764.828 de pensii vor fi recalculate conform noii formule de calcul. Nicio pensie recalculată nu va fi mai mică decât cuantumul aflat în plată.

La calculul pensiei va fi avut în vedere venitul brut pentru care s-au reținut contribuția de asigurări sociale. În situația în care, din diverse motive, nu se poate face dovada acestor venituri brute cu documente, la calculul punctajelor se utilizează, ca și în prezent, salariile din carnetul de muncă și sporurile permanente.

Din 2035, femeile vor ieși la pensie la vârsta de 65 de ani. În prezent, atingerea vârstei de pensionare de 63 de ani pentru femei se face eșalonat, până în 2030. În noua lege, eșalonarea se va întinde până în 2035. Femeile cu mai mulți copii beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare Reducerea vârstei de pensionare se aplică și în cazul femeilor care au adoptat copii și i-au crescut minim 14 ani.

Vor putea fi cumpărați până la 6 ani de vechime în baza unui contract de asigurare voluntar doar pentru deschiderea dreptului de pensie pentru limită de vârstă sau îmbunătățirea numărului de puncte lunar. În vederea întăririi principiului contributivității s-au revizuit activitățile încadrate în condiții speciale și deosebite de muncă. S-a propus acordarea unui număr de puncte fix, de respectiv 0,25 pct. și 0,50 pct. pentru fiecare an realizat în condiții deosebite și respectiv speciale de muncă.

Reducerea vârstei standard de pensionare pentru activitățile desfășurate în condițiile speciale de 13 ani se diminuează la maxim 10 ani, iar reducerea vârstei standard de pensionare pentru activitățile desfășurate în condițiile deosebite de 10 ani se diminuează la maxim 7 ani.

Se menține acordarea sporului de grupă de 6 luni pentru fiecare an realizat în condiții speciale de muncă și de 4 luni pentru fiecare an realizat în condiții deosebite de muncă.