Un soț bătăuș, din Pogonești, a fost reținut de polițiști, după ce și-a bătut crunt soția

0
785

Polițiștii bârlădeni au reținut un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din comuna Pogonești, fiind acuzat de săvârşirea infracțiunii de violență în familie.

Pe 21 aprilie, Secția 3 Poliție Rurală Bârlad a fost sesizată, prin apel la 112, de către un minor, în vârstă de 13 ani, din comuna Pogonești, care a reclamat că tatăl său, din aceeași localitate, i-ar fi agresat mama.

Oamenii legii au mers acolo și au stabilit că, atât la data de 21 aprilie, cât și în ziua precedentă, bărbatul de 62 de ani și-ar fi agresat soția, în vârstă de 34 de ani, lovind-o cu diverse obiecte contondente.

Conform raportului preliminar de expertiză emise de medicii legiști, în urma agresiunii, victima ar fi suferit leziuni ce necesită opt zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Polițiștii au emis împotriva bărbatului de 62 de ani un ordin de protecție provizoriu, pe o perioadă de 5 zile, prin care acesta a fost evacuat din locuință și a fost obligat să păstreze o distanță de minim 100 de metri față de soția sa și locuința acesteia. 

La data de 21 aprilie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii bârlădeni l-au reținut pe bărbatul cercetat, pe o perioadă de 24 de ore.

Marți, individul a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a luat împotriva sa măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.