VIDEO Este frumoasă, deșteaptă și știe cu adevărat să cânte! Ea este Raluca Radu, vasluianca-minune de la X Factor!

0
488

Vasluienii au putut admira, vineri seara, prestația unei fete frumoase, talentate, pornită de la Vaslui cu gândul de a cuceri lumea. Raluca Radu a avut o prestație fără emoții la emisiunea X Factor, de la Antena 1, mărturisind juriului că ”sunt din Vaslui, dar ca mulți alți moldoveni care au venit să facă carieră am venit la București, să-i duc numele lui tata mai departe”.

”Aveam cinci ani când cântam în copaci, cântam la înălțime, îmi imaginam că în spate am band-ul, iar în față era un lan de lucernă, îmi spuneam că acolo e publicul. Trăiam cu foarte mare adevăr chestia asta. Bineînțeles, ai mei râdeau de imaginea asta. Îmi dau seama că îmi trăiesc visul”, a spus Raluca, cea care a ales o piesă foarte grea, care să-i pună în valoare vocea extraordinară.

”Dacă îți dorești foarte tare, dacă sufletul tău e acolo, energia ta e acolo, nu are cum să nu se întâmple. Uite așa am venit eu la X Factor”, a mărturisit vasluianca, despre care vom auzi lucruri extraordinare, peste ani de zile. O așteaptă o carieră promițătoare în muzica populară, pentru că pare să meargă pe urmele altor vasluience ajunse nume mari în folclorul românesc, cum este Mioara Velicu. La X Factor, Raluca merge mai departe și vom vedea ce va reuși în etapele următoare.

Vă oferim și un video de la prestația vasluiencei noastre, la XFactor, o fată cu care ne mândrim deja: